Zoe Eisele Szücs – „numai” un pictor

•April 6, 2010 • 2 Comments

Sunt pictor,
Viaţa mea este un şir de miracole cotidiene.
Câte miracole, câte întâmplări miraculoase fac o pictură?
Câte picturi fac un miracol?
Întrebări inutile, dacă picturile mele nu au puteri miraculoase.
Cine ar avea dreptul să pună o asemenea întrebare?
Doar fabuloasa, miraculoasa, Pictura.
Iar răspunsul este însuşi Miracolul.
Advertisements

Anii ’70 (2)

•March 20, 2014 • Leave a Comment

This slideshow requires JavaScript.

Chinezisme – 1970

•March 20, 2014 • Leave a Comment

Chinezisme 1970

Anii ’70 (1)

•March 20, 2014 • Leave a Comment

This slideshow requires JavaScript.

Cele patru elemente

•March 20, 2014 • Leave a Comment

Images

•April 8, 2010 • 1 Comment

This slideshow requires JavaScript.

Eu. Zoe.

•April 6, 2010 • 2 Comments

M-am născut la Oradea, zonă geografică unde istoria a mixat popoare, religii şi destine fără să ţină cont de sentimente şi logică.

Bunica mea a venit din Tomsk, Siberia, după o călătorie de opt luni prin China, împreună cu soţul ei, ofiţer în armata Austro-ungară.

El, după un prizonierat de opt ani. Ea, cu mătuşa mea în pântec, care avea să se nască cetăţean român în 1924.

El părăseşte această existenţă odată cu fumul crematoriului de la Auschwitz.

Ea urmează să-şi înveţe lecţia de viaţă, însingurată, cu trei fete, fără să fi învăţat vreodată româneşte sau ungureşte.

Va pleca în ziua vernisajului primei mele expoziţii personale.

Miracol cotidian? Omagiul meu, adus unei vieţi miraculoase.

Am terminat studiile la Bucureşti, pe atunci, Institutul de arte Plastice N. Grigorescu, în 1973.

Trăiesc în Arad. Soţul meu este german, iar nepoţii mei vor fi Cetăţeni Europeni.

Eu, nu pot să spun ce sunt, doar cine… Sper că sunt „numai” un pictor.

Istoria, miracolele cotidiene fac parte din genele mele. E drept că sunt doar miracole mici, cotidiene.

Pictez din aceste motive personaje ciudate, nefericite, care visează să ajungă acasă, să-şi găsească identitatea.

La fel ca mine.

La patruzeci şi doi de ani am ajuns şi eu, în sfârşit, la Paris. De atunci am văzut un pic din această minunată Europă.

Am realizat că şi eu sunt parte din ea. Am aflat cine sunt.

Iar acum, că mă apropii de şaizeci, cred că Miracolele mele cotidiene m-au adus Acasă.

Bine ai venit, Zoe!

De aici încolo te aşteaptă adevăratele miracole.

Promit… promit că le voi împărtăşi cu voi.

Odată cu apariţia porumbelului deasupra arcei lui Noe, a apărut magnificul Curcubeu, semnătura celui ce nu are nume.

Semnătura lui, Pactul Marelui Arhitect cu Creaţia sa, omul.

Asta însemna că, de atunci încoace, până la sfârşitul timpurilor, semnătura lui în şapte culori va sanctifica hotărârea de a deveni un Dumnezeu bun, iertător.

El nu va mai distruge.

Iubirea, cuvântul, credinţa vor fi mijloacele lui de convingere.

Mirajul celor şapte culori, şapte sfere cereşti, şapte centre energetice, sunt prezente în mine, în pictura mea, în Miracolele mele Cotidiene.

Amestecul genetic al culorilor curcubeului în familia mea mă fascinează.

Mama era Violetă, tata Roşuorange.

Soţul meu este Galbenverzui,

eu Albastru-ceruleum.

Fiica noastră e Verde strălucitor,

copiii ei:

David Indigo-argintiu,

Estera Orange spre auriu.

Pactul le rânduie pe toate. Omul, Chipul şi asemănarea, e structurat pe aceste şapte culori.

Eu, pictorul, receptacul al mirajului, încerc să îmi structurez pictura în ordinea marii semnături. Ordinea „curcubeică” mă domină de la ebos, la ultimul laviu. Pictura cu ajutorul ei devine entitate vie. Mirajul celor şapte culori, şapte sfere cereşti, şapte centre energetice, sunt prezente în mine, în pictura mea, în Miracolele mele Cotidiene.

Veşnic după aceeaşi reţetă, aceeaşi mirifică semnătură în şapte culori.

Adună pământul cu focul, dă-i căldura soarelui, galbenul hranei. Amestecă-l cu mireasma verdelui, poartă-l prin cuvântul ierburilor. Adaugă-i albastrul cerului de septembrie, nopţile de octombrie cu praf de stele,

Şi liniştea acelora a căror urmaş eşti, odrasla ta, pictura, aşa va purta lumina sacră, lumina ce se naşte în decembrie.

Acea lumină ce vine din interior, lumina caldă a candelei, lumina stelei ce-ţi arată calea lumina operei, lumina miracolului.

Şi, iată, curcubeul a ajuns miracol cotidian.

Ce este un miracol?

Este evidenţa găsită. Este simplitatea evidenţelor ce devin miraculoase. Miracolul semnăturii, al Pactului, a devenit o evidenţă.

Evidenţa? Simplitate.

Simplitatea operelor miraculoase.

Iar eu, pictorul, chipul şi asemănarea, am devenit umila şi fericita posesoare a unor Miracole Cotidiene.

Încerc, cu ajutorul Ancăi Rotescu, să escifrez miracolele trăite. Sentimentele, gândurile trezite de aceste imagini se regăsesc în dialogul dintre noi două, ale ei notate cu caractere negre, ale mele cu caractere roşii.

Staţiile vieţii, momente miraculoase, mă ajută, ne ajută să înţelegem sentimente, istorie, întrebări esenţiale, de altfel banale, cotidiene.

Cine sunt?

Încotro mă îndrept?

De unde vin?

Care este calea?

Ordinea picturilor ar putea fi cronologică, şi totuşi, cum timpul este doar o măsură, poate un metronom ce punctează Unitatea, ce rost ar avea să căutăm evidenţele valabile doar pentru mine?

Eu le-aş căuta mai degrabă pe cele miraculoase.

Zoe Eisele Szücs, Anca Rotescu – Miracole cotidiene